Madalina Manole si "Drumul spre inalta societate"


Cred ca aveam 22 de ani cand cineva - o cunostinta, un barbat, nu-mi mai aduc aminte cine, dar imi aduc aminte momentul - ei bine cineva, mi-a pomenit despre lucrarea lui John Braine romanul "Drumul spre inalta societate". N-am reusit sa gasesc cartea, motiv pentru care informatia aceasta si-a pastrat o anume prezenta permanenta in mintea mea.

Prin anul 4 de facultate , am auzit-o pe o colega ca intr-una din aulele din cladirea Ciberneticii din ASE, unde duminica dimineata rulau filme pentru studenti, se va difuza filmul "Drumul spre inalta societate".
Ecranizarea romanului pe care eu il tot cautasem si nu reuseam sa-l gasesc.

M-am dus sa vad filmul. M-a marcat atat de tare, cum numai Kazantkakis prin cele trei lucrari ale sale: Alexis Zorba, Raport catre El Greco si Iisus rastignit a doua oara, o mai facuse.

Revenind la subiectul romanului lui Braine, dar si la ecranizarea acestui roman.
Filmul a fost realizat la scurt timp dupa publicarea cartii, si i-a avut ca protagonisti pe celebrii actori Simone Signoret si Laurence Harvez. Pelicula a primit un premiu Oscar.
Tema lucrarii: dorinta de parvenire nu era nici ea noua. Avem si noi romanii, prin capodopera Ion a marelui scriitor Liviu Rebreanu o opera cu un subiect similar.
Alte timpuri, alte personaje, dar ACELASI SUBIECT, ACEEASI TEMA DE VIATA, ACEEASI TEMA PSIHOLOGICA.

Personajul principal al romanului "Drumul spre inalta societate" este Joe Lampton, un tinar de origine sociala modesta, care doreste cu ardoare sa-si depaseasca propria conditie prin patrunderea in lumea businessului si succesului. Pentru realizarea acestui deziderat, isi propune sa o seduca pe fiica celui mai bogat industrias din localitate.
Dar lucrurile iau o intorsura neasteptata: John se indragosteste de o alta femeie - o profesoara provenita din acelasi mediu social modest ca si el, casatorita cu un om de afaceri care dupa ce-si vazuse implinit scopul matrimonial, ignora total necesitatile femeii, iar el isi duce existenta intr-un mod libertin si destrabalat .
Cum inima omului se manifesta dupa legile firii, cum sufletul omului are "ratiuni" pe care ratiunea mintii nu le cunoaste, John Lampton se vede sfisiat de o dilema: sa renunte la dragostea pentru profesoara saraca sau sa renunte la visul de marire realizabil printr-o casatorie cu fiica bogatului industrias?
Decizia pe care o ia nu-i va aduce fericirea asteptata. Dimpotriva.
Decizia sa va afecta profund doua femei: profesoara saraca se va sinucide, fiica industriasului va fi condamnata la o existenta lipsita de iubire.
Ce am vazut eu aici in acest subiect? Ce mi s-a parut mai important si esential ca lectie de viata ?
Pai, CONDITIA FEMEII, CARE INDIFERENT DE STATUTUL SOCIAL, MATERIAL, PROFESINAL ... etc, DEVINE VICTIMA A RATIUNILOR SI INTERESELOR BARBATULUI DOMINAT DE UN SISTEM DE VALORI VICIATE, DOMINAT DE UN SISTEM DE VALORI IN DIZARMONIE CU LEGILE DIVINE, CU LEGILE DUPA CARE DUMNEZEU A CREAT OMUL.
Si romanul, dar si filmul sunt extraordinare, o profunda introspectie psihologica in mintea, sufletul si inima omului, o tema de viata la fel de actuala LA TIMPUL PREZENT.

Un subiect care se aplica si in cazul Madalinei Manole.
Madalina Manole, femeia vulnerabila sufleteste, dupa divortul cu Serban Georgescu. Femeia vulnerabila sufleteste in dorinta ei de a avea un pui. Femeia vulnerabila, care la comportamentul curtenitor si aparent sensibil al acestui Mircea Petru, nu observa raceala sufleteasca si calculele rationale din psihicul partenerului.
Care partener, isi construieste planul de parvenire, minut cu minut, moment cu moment.
Madalina Manole, era un brand. Pentru el, un oarecare ca si noi de altfel, Madalina era un brand care ar fi putut sa-i aduca si lui si o anume celebritate, dar si o valoare patrimoniala consistenta in planul cel mai concret.
Diferenta dintre NOI cei care suntem oameni normali, comuni si EL este urmatoarea insa: noi nu suntem motivati de dorinta LUI de parvenire, de imbogatire, nu ne construim viata dupa sistemul de valori materialist pe care EL cu siguranta l-a asimilat in propria famile.
Noi ne construim viata prin munca proprie - munca aceea realizabila cu ajutorul mainilor si al creierului intr-o actiune coordonata, ca sa ma exprim plastic - si nu suferim de "dorinta de celebritate" cu orice pret precum categoria reprezentativa de "chilotzarese" cum le spune Mircea Badea sau categoria de "soti de meserie", care doresc sa parvina prin institutia casatoriei la primarie.
Porcul nu va scrie niciodata poezie, asa cum vaca nu va canta niciodata la vioara. Porcul toata viata lui isi va urma instructiunile inscrise in codul genetic: satisfactia lui va veni din mancare, din umplerea intestinului, iar usurarea o va obtine din defecatie. Vreau sa zic ca porcul ca animal isi va urma conditia impusa de Dumnezeu. Sigur si porcul are particica lui de suflet, si va rog sa ma credeti, EU am vazut CU OCHII MEI exprimarea unei particele de suflet la animalul din discutie cand cu niste ani in urma lucram ca economista intr-un important centru de prelucrare a carnii din Romania. La momentul respectiv imi era teama sa intru pe linia de taiere a animalelor. Citisem destul de multe despre asa numita asomare umanitara, despre acel electrod care descarca un soc electric pe fruntea animalului, intrerupandu-i "viata de relatie" circuitul nervos, respectiv senzatia de durere pentru momentul imediat urmator al sectionarii jugulare.
Mi-am facut curaj singura si am coborat treptele dintre sala de transare si sala de taiere. Porcii erau impinsi la gramada pe un culoar catre statia de asomare.
VA JUR dragii mei cititori, am vazut acolo in gramada aceea de animale inghesuite una in alta care tipau, ei bine, AM VAZUT ACOLO UN PORC CARE STRIGA, PRIVEA IN SUS SI CARE PLANGEA. LACRIMILE SIROIAU PE FATA LUI INTR-O DARA CONTINUA.
AM SIMTIT IN ACEL MOMENT CA ANIMALUL ACELA CARE ISI PRESIMTEA MOARTEA IMINENTA, PLANGEA si se ruga la Dumnezeu, ISI STRIGA CU ULTIMELE PUTERI DIN RARUNCHI ULTIMA RUGACIUNE. ISI INALTA SUFLETUL LA DUMNEZEU.
Nu stiu sa spun cat timp a durat scena aceasta, timpul s-a deformat in mintea mea.
M-am intors pentru ca n-am mai suportat, m-am intors cu picioarele tremurande spre sala de transare. Imi venea sa ma prabusesc, tremuram si simteam ca tot sangele mi se stransese in stomac. M-am sprijinit de pereti ca sa nu cad si m-am intors cu pasi marunti lipita de zid la ... transare.


CE MOMENT KARMIC DE REVELARE A ADEVARULUI DIVIN, MI-A DAT MIE DUMNEZEU SA TRAIESC ATUNCI, ACOLO, LANGA UN BIET ANIMAL INAINTEA ACTULUI MORTII, AL DURERII SUFLETESTI A UCIDERII, AL DURERII ELIBERARII SUFLETULUI IN MOMENTUL TRANSMUTARII.

De atunci de cate ori gatesc sau mananc INCHIN macarea , inchin CARNEA, pun uleiul in oala desenand o cruce !

Am divagat.

Revenind la subiectul de baza. Deci: fiinta umana cu instincte de porc. Forma de om, ambalajul de om care se doreste in topul societatii, in varf si care este atat de neajutorat, atat de putin potent, incapabil sa-si realizeze acest deziderat prin valorificarea proriului sine, a propriului potential. Formele de om - caci eu nu-i pot numi oameni in sensul normal al cuvantului - care șuntează calea catre targhetul propus, prin actiunea PARVENIRII, prin prefacatorie cu sine insasi, dar si cu cei din jur. Cea mai la indemana cale si cea mai uzitata ? Casatoria civila, actul scris de stare civila, actul de "proprietate" asupra celuilalt.
Mecanismul? Iata: teatralizarea iubirii, masca omului iubitor pana la momentul "act de stare civila", apoi scoaterea mastii, arama pe fața. Cu intensitate, caci toate reactiile primare reprimate pana in momentul "stare civila", revin in forța si se descarca cu intensitate.

ECCE HOMMO !

Sa ma ierte bietii porci ca i-am folosit drept exemplu de explicare a instinctualitatii primare, pentru compararea cu acele forme de om care nu sunt OAMENI, din cauza LIPSEI DE CONTINUT UMAN.
Porcii sunt niste fiinte curate si nevinovate care-si respecta conditia data si impusa de Dumnezeu, prin legile firii, legile vietii.
Ei din punct de vedere spiritual ca sa zic asa, sunt mult deasupra acelor vietuitoare ambalate in trup uman !