Monoloagele vaginului ! Eve Ensler

Va supun atentiei aceasta lucrare - Eve Ensler, "Monoloagele vaginului" - (se poate descarca in format integral de aici) atat pentru fete pe care eu le iubesc, (faptul ca noi fetele suntem "surori de suferinta si de lupta" in razboiul urii/iubirii/indiferentei sexelor, nu este singura mea motivatie), dar si pentru ei "domnii", ei cei pe care Dumnezeu in Marea Sa bunatate ni i-a harazit cu scopul de a ne face noua fetelor, mai putin monotona, mai colorata, mai usoara si mai placuta existenta in acest colt de univers.

Lucrarea aceasta desi scrisa intr-un stil spumos, efervescent si usor ironic, are la baza o tema extrem de serioasa si profunda: FEMEIA si psihologia feminina.

Macar acu' daca tot vine anu' 2012 sa stim si noi cu ce bagaj informational am putea sa plecam in .... lumea paralela.

Sper ca nu sunteti pudici, stimati "Domni"!

Si daca nu sunteti, am speranta ca nu veti deveni de aici inainte ! Sigur, ma refer doar la aceia care CITESC si care vor sau isi doresc sa si priceapa ceva din viata asta! Zic asta intrucat din umila mea experienta am constatat si am si consemnat in "Cartea intelepciunii sinelui meu propriu" (carte scrisa chiar de mine), ca minunile de la Dumnezeu exista pe pamant, numai ca ele nu sunt menite pentru prosti, ci devin posibil-probabile doar pentru initiati, ma rog pentru cei care urmeaza calea initierii catre divin!

Lectura placuta le doresc celor care o vor si face.

Iata mai jos un fragment din lucrarea mentionata.

***

Iată o anecdotă amuzantă despre vagin.

E scoasă din Femeia: geografie intimă de Nathalie Angier.
Clitorisul are un scop nobil. Este singurul organ al corpului conceput numai pentru plăcere. Clitorisul e pur şi simplu un ghem de nervi, mai precis e format din 8 000 de fibre nervoase. Concentrarea de fibre nervoase e mai mare decît oriunde altundeva în corpul femeii sau al bărbatului, inclusiv în vîrfurile degetelor, buze şi limbă, şi e de două ... două ... DOUĂ ... ori mai mare decît în penis. Cine are nevoie de puşcă, dacă are o mitralieră?

*
Acest monolog are la bază un interviu cu o femeie care a avut o relaţie bună cu un bărbat. (A se observa că “bună” nu este pusă în italice şi nu trebuie accentuată în context. Această replică interioară e ironică, dar cu blîndeţe!)

PENTRU CĂ ÎI PLĂCEA SĂ-L PRIVEASCĂ

Uite cum am ajuns să-mi placă vaginul meu. E jenant pentru că nu e “politically correct”. Adică, ştiu că ar fi trebuit să se-ntîmple în baie, cu săruri din Marea Moartă, pe muzică de Enya, eu iubindu-mi eul meu de femeie. Ştiu povestea. Vaginele sînt frumoase. Ura noastră de noi înşine este doar reprimarea interiorizată şi ura faţă de cultura patriarhală. Nu e reală. Uniunea Păsăricilor. Le ştiu pe astea. Dacă am fi crescut într-o cultură care ne învaţă că pulpele groase sînt frumoase, am turna în noi milkshake-uri şi budinci cu frişcă, am sta întinse, ne-am petrece zilele lăţindu-ne pulpele. Dar degeaba, n-am crescut într-o asemenea cultură. Îmi uram pulpele şi, mai mult decît atît, îmi uram vaginul. Credeam că e incredibil de urît. Eram una din femeile alea care s-au uitat la el şi din acel moment a dorit din suflet să n-o fi făcut. Îmi venea rău. Compătimeam pe oricine avea treabă acolo jos.
Ca să supravieţuiesc, mă prefăceam că aveam altceva între picioare. Îmi imaginam salteluţe cochete cu pături uşoare de bumbac, mici banchete de catifea, covoraşe din blană de leopard sau alte lucruri drăguţe: batistuţe de mătase, etajere înflorate pentru ghivece cu flori sau perniţe de scaun. M-am obişnuit cu asta pînă-ntr-atît încît am uitat şi că aveam un vagin. De cîte ori făceam dragoste cu un bărbat, mi-l imaginam în interiorul unui şal căptuşit cu blană de nurcă sau al unei vaze chinezeşti.

Pe urmă l-am întîlnit pe Bob. Bob e cel mai obişnuit bărbat pe care l-am întîlnit vreodată. Era subţire şi înalt şi banal şi purta haine în tonuri kaki. Nu-i plăceau mîncărurile aromate şi nici nu asculta Prince. Nu-l interesa lenjeria sexy. Vara, stătea la umbră. Nu-şi manifesta sentimentele. Nu avea probleme, nu urmărea scopuri ascunse şi nici măcar nu era alcoolic. Nu era nici foarte simpatic, nici foarte inteligent sau misterios. Nu era meschin şi nici prea ocupat. Nu era preocupat de sine, nici charismatic. Nu conducea cu viteză. Nu-mi plăcea în mod special. Nu i-aş fi simţit lipsa, dacă n-ar fi adunat restul care-mi căzuse pe jos la supermarket. Cînd mi-a dat înapoi monedele alea şi mîna lui a atins-o din greşeală pe a mea, ceva s-a întîmplat. M-am culcat cu el. Şi atunci s-a produs minunea.
S-a întîmplat că lui Bob îi plăceau vaginele. Era un cunoscător. Îi plăcea felul în care puteau fi atinse, gustul lor, mirosul, dar, mai important decît orice, cum arătau. Trebuia să se uite la ele. Prima oară cînd am făcut dragoste mi-a spus că trebuia să se uite la mine.

“Sînt aici”, zic.
“Nu, pe tine” zice. “Trebuie să te văd pe tine.”

“Aprinde lumina,” zic, credeam că e mai ciudat şi îi e frică de-ntuneric.
El aprinde lumina.
Pe urmă zice, “o.k., sînt gata, sînt gata să te văd.”
“Sînt aici, şi-i fac cu mîna, sînt fix aici”
Pe urmă a început să mă dezbrace.
“Ce faci, Bob?” zic eu.
“Trebuie să te văd” răspunde.
“Nu trebuie” zic. “Fă-o pur şi simplu”.
“Trebuie să văd cum arăţi” zice el.
“De parcă n-ai mai fi văzut o capea roşie de piele pînă acum” zic eu.
Bob îi dădea-nainte. Eu simţeam că-mi vine să vomit şi-o să mor.
“Asta e ceva al naibii de intim” zic. “Nu poţi s-o faci – şi gata?”
“Nu”, zice. “E vorba despre tine. Trebuie să te privesc.”
Mi-am ţinut respiraţia. El se uită şi se uită. Respiră adînc şi se schimbă la faţă. Nu mai arăta ca un om obişnuit. Arăta ca un animal flămînd.
“Eşti aşa de frumoasă”, zice. “Eşti elegantă şi profundă şi inocentă şi sălbatică.”
“Asta ai văzut acolo?” zic.
Era ca şi cînd mi-ar fi citit în palmă.
“Asta am văzut, zice, “ şi multe, multe altele.”
A stat aşa uitîndu-se aproape o oră, ca şi cînd ar fi studiat o hartă sau luna, privindu-mă în ochi, dar era vaginul meu. Îl priveam uitîndu-se în lumină şi era atît de sincer excitat, atît de liniştit şi euforic, încît am început să mă umezesc şi să mă excit şi eu. Am început să mă văd aşa cum mă vedea el. Am început să mă simt frumoasă şi gustoasă – ca un tablou celebru sau ca o cascadă. Lui Bob nu-i era frică. Nu era dezgustat. Am început să mă umflu, să mă simt mîndră. A început să-mi placă vaginul meu. Şi Bob s-a pierdut acolo şi eu eram acolo cu el, în vaginul meu şi acolo am dispărut amîndoi.
*