Partidul Poporului

De ce bărbaţii se uită la meci şi femeile se uită în oglindă (III)

Un articol special pentru A. R. B.



Cum să-i explici ceva unei femei



Nu daţi niciodată unei femei sfaturi de genul „Ia-o spre nord" sau „Ia-o spre vest vreo cinci kilometri", pentru că aşa ceva presupune un adevărat talent de busolă. In schimb, puteţi să-i daţi indicaţii care presupun puncte de reper cum ar fi: „Treci pe lîngă McDonald's şi îndreaptă-te spre clădirea pe care scrie Banca Naţională." Asta îi va permite femeii să repereze locurile respective datorită capacităţii sale de percepţie vizuală periferică. Constructorii şi arhitecţii de pretutindeni pierd milioane în diverse afaceri atunci cînd prezintă planuri şi proiecte bidimensionale unor femei cu putere de decizie. Mintea bărbatului poate transforma planurile respective în unele tridimensionale pentru a vedea cum va arăta în final construcţia, dar pentru o femeie acest lucru nu reprezintă decît o hîrtie cu nişte linii fără sens. Modelul tridimensional sau imaginea de calculator le vor face pe femei să cumpere acele case. Acum, că aţi primit aceste informaţii nu mai e nevoie ca femeia să se uite ca mîţa în calendar într-o hartă, harta este treaba bărbatului. E mult mai plăcut pentru un bărbat să găsească drumul şi să conducă, în vreme ce femeia vorbeşte despre punctele de reper interesante şi despre peisajul de pe marginea drumului. Aşa cum ştiţi, bărbatul este mai puţin priceput la vorbe comparativ cu femeia, drept pentru care pare un schimb în natură rezonabil, el cu harta, ea cu vorba. Asta înseamnă că el poate găsi uşor adresa noii lui iubite, dar nu va şti ce anume să-i spună cînd ajunge în prag.



Pacostea parcărilor paralele cu spatele


Dacă vi s-ar cere să vă uitaţi la nişte maşini care au fost parcate cu spatele pe o stradă, aţi putea spune care au fost parcate de bărbaţi şi care de femei ?

Un studiu comandat de o şcoală de şoferi englezească a arătat că bărbaţii din Marea Britanie reuşesc în proporţie de 82% să parcheze maşina cu spatele cît mai aproape de bordură, în vreme ce 71% reuşesc asta din prima încercare. Doar 22% dintre femei pot acelaşi lucru, în vreme ce abia 23% dintre ele reuşesc din prima încercare. Un studiu similar s-a făcut la Singapore, unde rezultatul la bărbaţi a fost de 66%, dintre care doar 68% din prima încercare. La femei rezultatul a fost de 19% şi doar 12% din prima încercare. Ideea este că dacă aveţi de-a face cu o şoferiţă din Singapore, e bine să nu-i staţi în cale! Cei mai pricepuţi în a parca sînt nemţii, cu 88% din prima încercare. Testele în privinţa parcării făcute în cadrul şcolilor de şoferi arată că femeile se pricep de obicei mai bine la parcarea în marşarier decît bărbaţii în timpul pregătirii propriu-zise, dar statisticile arată că femeile se descurcă mult mai prost în situaţiile de acest gen din viaţa de zi cu zi. Acest lucru este posibil pentru că femeile sînt mai pricepute decît bărbaţii la învăţat şi la repetarea cu succes a lucrurilor învăţate, cu condiţia ca mediul şi condiţiile de desfăşurare să nu se modifice. In plină circulaţie însă, fiecare situaţie în parte reprezintă un nou set de date ce trebuie analizate; capacitatea de orientare în spaţiu tipică bărbatului este mult mai potrivită pentru rezolvarea unei asemenea misiuni.
Majoritatea femeilor preferă să parcheze maşina într-un spaţiu mai larg în altă parte şi să meargă mai mult pe jos pînă la destinaţie decît să se strecoare cu spatele într-un loc strîmt de parcare.


Dacă femeile ar conduce consiliile
municipale, ar interzice cu siguranţă parcările
paralele sau pe cele din marşarier!

Niciun comentariu: