De ce bărbaţii se uită Ia meci şi femeile se uită în oglindă (I)

O lucrare de exceptie care abordeaza si incearca sa explice din perspectiva psihologica, diferentele dintre cele doua sexe ale speciei noastre: rasa umana.
Cartea este extrem de interesanta, informatia este consistenta sub raport calitativ/cantitativ/structural, si - cel mai important - bine fundamentata stiintific. Toate aceste calitati sunt prezentate sub forma unei lecturi placute, spumoase, efervescente, pe ici colo, avand caracterele tuturor gusturilor: si acida si dulce, si amaruie, dar si sarata atunci cand este necesar.
O lucrare ce aduce beneficii oricui indiferent de varsta cronologica, indiferent de nivelul de pregatire intelectual: pe cei aflati in "ceata" vietii ii va lumina, ii va limpezi, iar pe cei aflati la nivelul cunoasterii adevarului, ii poate face mai fericiti.

Despre aceasta lucrare cu acest titlu fac eu vorbire aici:

De ce bărbaţii se uită la meci şi femeile se uită în oglindă. Allan Pease. Barbara Pease. Editura Curtea Veche.2001. Colectia Familia la Curtea Veche. Nr. 5


Aceeaşi specie, lumi diferite
O logica absoluta
Totul ţine de minte
Vorbitul şi ascultatul
Capacităţi de orientare în spaţiu – hărţi, ţinte şi parcări paralele
Gânduri, atitudini, emoţii şi alte zone dezastruoase
Formula chimică a personalităţii
Băieţii rămân băieţi...dar nu întotdeauna
Bărbaţii, femeile şi sexul
Căsnicie, iubire şi idilă
Spre un alt fel de viitor

Singurul lucru pe care-l au în comun bărbaţii şi femeile este faptul că aparţin aceleaşi specii. Ei trăiesc în lumi diferite, cu valori diferite şi după reguli diferite. Toată lumea ştie asta dar puţini o recunosc. Bărbaţii şi femeile din toate culturile, de toate culorile şi credinţele se ceartă mereu din pricina părerilor, a comportamentului, atitudinilor şi a ideilor partenerilor lor.


Unele lucruri sunt de la sine înţelese

Atunci când sunt chestionaţi, bărbaţii beau mult alcool şi explorează ţinuturi noi; femeile mănâncă ciocolată şi merg la cumpărături.

Femeile îi critică pe bărbaţi că sunt insensibili, că nu sunt grijulii, atenţi, destul de calzi şi de înţelegători, că nu stau de vorbă, că nu oferă destulă iubire, că nu se implică în relaţiile sentimentale, că preferă să facă sex şi nu dragoste.

Bărbaţii le critică pe femei pentru felul cum conduc maşina, că nu sunt în stare să găsească o adresă în ghidul străzilor, că întorc hărţile invers, că vorbesc prea mult fără rost, că nu au iniţiative în privinţa sexului suficient de des, că vor mereu să fie mai cald în casă.

Bărbaţii cred că sunt sexul cel mai raţional. Femeile ştiu că ele sunt de fapt astfel.

Acum ştim că sexele prelucrează informaţiile în mod diferit, gândesc, cred lucruri, au percepţii, priorităţi diferite. Ideea de a pretinde că lucrurile stau altfel prespune numai dureri de cap, confuzii şi o deziluzie pe viaţă.


Până de curând, s-a crezut că, la naştere creierul copilului este asemeni unei table goale, drept pentru care dascălii săi pot înscrie acolo ce ar urma acesta să-şi dorească şi să prefere. Astăzi ştim că felul în care se stabilesc legăturile în creier şi hormonii din corpul nostru sunt cei doi factori ce dictează în mare măsură felul în care gândim şi ne comportăm, cu mult înainte de a ne naşte.

Începând cu 1990, au apărut dovezi copleşitoare ce susţin ştiinţific, că ne naştem cu mare parte din programarea minţii noastre deja formate. Faptul că bărbaţii erau de obicei vânători, iar femeile aveau grijă de ceilalţi dictează şi în prezent comportamentul, convingerile şi priorităţile. Atunci când o răţuşcă este aruncată în apă, ea începe să înoate, în creierul ei există dezvoltat deja un „modul al înotului”.


Studiile arată că suntem mai degrabă un produs al propriei noastre biologii, şi nu victime ale clişeelor sociale. Oamenii pot să pară diferiţi de la o cultură la alta, dar dincolo de asta, nevoile şi impulsurile noastre biologice sunt aceleaşi. Vom demonstra că trăsăturile noastre comportamentale diferite sunt moştenite sau transmise de la o generaţie la alta şi că de fapt practic nu există diferenţe culturale.


Dacă în trecut rolurile femeii şi bărbatului era destul de clare, astăzi, majoritatea bărbaţilor şi femeilor sunt nelămuriţi în privinţa „fişei postului” lor.

Pentru prima dată de când e lumea, ne dorim de la parteneri iubire, pasiune şi împlinire personală, pentru că elementele primordiale de supravieţuire nu mai stau sub semnul incertitudinii.


Dacă v-aţi născut înainte de 1960, aţi crescut văzându-vă părinţii comportându-se pe baza unor vechi reguli de supravieţuire, ei repetau comportamentul pe care l-au învăţat de la părinţii lor, care îşi copiaseră proprii părinţi, care îi imitaseră pe părinţii lor şi aşa mai departe, până la popoarele primitive, care trăiau în peşteri având roluri bine definite.


În prezent, regulile s-au schimbat complet şi părinţii voştri nu ştiu cum să vă ajute. Trebuie să învăţăm reguli noi pentru a descoperi cum putem fi fericiţi şi cum am putea supravieţui fără probleme din punct de vedere sentimental şi în sec.XXI.


Mulţi oameni nu acceptă ideea că sunt doar o specie de animale. Refuză să accepte realitatea că 96% din ceea ce se găseşte în corpul lor este identic cu ceea ce se regăseşte în corpul unui porc sau al unui cal, sau că ADN-ul nostru este în proporţie de 98, 4% cu al cimpanzeului. Singura diferenţă în raport cu celelalte animale este capacitatea noastră de a gândi şi de a plănui. Celelalte animale nu pot decât să reacţioneze la diverse situaţii în funcţie de moştenirea genetică a creierului lor şi printr-o repetare de comportament. Ele nu pot gândi, ci doar reacţiona.


Majoritatea oamenilor ştiu că animalele acţionează în funcţie de instincte, care le determină în mare măsură şi comportamentul. Păsările cântă, broaştele orăcăie, câinii ridică piciorul, acestea nu sunt comportamente intelectuale, şi din acest motiv oamenii fac cu greutate legătura între acest comportament şi comportamentul lor. Ignoră până şi faptul că şi comportamentele lor primare sunt instictive – cum ar fi plânsul şi suptul. Toate comportamentele pe care le moştenim, pozitive şi negative, de la părinţii noştri sunt transmise la copii aşa cum se întâmplă în cazul animalelor.


Atunci, când noi ca oameni, acceptăm că suntem, de fapt, animale ale căror impulsuri sunt sensibilizate de milioane de ani de evoluţie, ne este mai uşor să ne înţelegem nevoile fundamentale, cât şi impulsurile, acceptându-ne în mai mare măsură şi acceptându-i totodată şi pe ceilalţi. Acesta este drumul pe care trebuie pornit spre adevărata fericire.


2. O logică absolută



Orice femeie îşi dă seama imediat când o altă femeie este supărată sau se simte jignită, pe când bărbatul trebuie să vadă lacrimi sau o altă dovadă palpabilă, eventual o criză de furie ori o palmă peste obraz, pentru a-şi da seama despre ce e vorba.

Ca majoritatea mamiferelor femele, femeile sunt dotate cu un sistem senzorial mult mai fin decât al bărbaţilor. Cele care poartă copii în pântece şi trebuie să apere cuiburile au mare nevoie de o capacitate de sesizare a schimbărilor cele mai subtile ale atitudinii celorlalţi.

Ceea ce de obicei este numit „intuiţie feminină” nu este altceva decât capacitatea foarte dezvoltată a femeilor de a observa orice amănunte. Apărătoarele căminului, pentru a proteja supravieţuirea familiei lor, aveau nevoie să sesizeze schimbările oricât de mici de comportament ale urmaşilor lor, care ar fi semnalizat durere, foame, rănire, agresiune sau deprimare.


Majoritatea mamelor pot detecta cu repeziciune diverse emoţii, de la foame la durere şi de la colici la oboseală, pe când bărbaţii nu pot face acelaşi lucru.

Când femeia intră la o petrecere, capacităţile sale senzoriale net superioare îi dau posibilitatea să identifice rapid cuplurile care se înţeleg, care s-au certat, cine cui îi face avansuri şi care sunt femeile care pot fi o concurenţă sau îi pot deveni prietene.

Pe când bărbaţii analizează locul, pentru a vedea care sunt intrările şi ieşirile, ei evaluează de unde ar putea veni un potenţial atac şi pe unde ar putea scăpa. Apoi caută chipuri cunoscute sau posibili duşmani. Mintea lor logică va înregistra exact lucrurile care trebuie fixate sau reparate. Între timp femeile au analizat chipurile din încăpere şi ştiu exact cine cu cine şi ce simte fiecare.


De ce bărbaţii nu le pot minţi pe femei


În comunicările directe, semnalele nonverbale au o importanţă situată între 60 şi 80% din impactul mesajului, sunetele reprezintă între 20 şi 30%. Restul de 7-10% sunt cuvintele.

Dotarea senzorială superioară a femeii alege şi analizează informaţiile, iar capacitatea creierului său de a le transfera rapid de la o emisferă la alta o face mai expertă în sintetizarea şi descifrarea semnelor verbale, vizuale şi a altor semne.


De aceea majoritatea bărbaţilor au probleme atunci când vor să le mintă pe femei, în schimb, femeilor le este uşor să-l mintă pe bărbat pentru că el nu este dotat cu sensibilitatea necesară pentru detectarea inadvertenţelor dintre semnalele ei verbale şi nonverbale. Dacă vreţi să minţiţi o femeie faceţi-o la telefon, în scris sau cu lumina stinsă şi cu o pătură în cap.


Creierul femeii are capacitatea de a distinge şi de a categorisi sunetele şi de a lua diverse hotărâri în funcţie de fiecare în parte. De aici şi capacitatea femeii de a fi atentă într-o discuţie faţă în faţă cu altcineva şi de a urmări şi o altă conversaţie. Acest lucru explică, de asemenea, de ce un bărbat aude mai greu o conversaţie atunci când televizorul funcţionează în cameră sau sunt zdrăngănite farfuriile în chiuvetă.


Femeile dispun de o sensibilitate net superioară în privinţa diferenţierii schimbărilor de volum sau de intensitate din glas. Aceasta le dă posibilitatea să perceapă schimbările emoţionale la copii şi adulţi. Această capacitate explică veşnica remarcă a femeilor: „Te rog să nu-mi vorbeşti pe tonul ăsta” atunci când se ceartă cu bărbaţi. Majoritatea bărbaţilor habar n-au la ce se referă ele.


Bărbaţii pot auzi direcţia din care provine sunetul.


Cei doi soţi se duc în vizită şi se ceartă pentru că ea i-a spus s-o ia la stâga, când de fapt voia să-i spună s-o ia la dreapta.

La întoarcere, el după 10 minute de tăcere îşi dă seama că ceva nu e în regulă: Iubito, totul e OK? Da totul e perfect! Accentul pus pe cuvântul perfect, confirmă faptul că lucrurile sunt departe de a sta aşa. Am greşit cu ceva astăseară? Întreabă el. Nu vreau să discutăm despre asta, zice ea repezită.

Asta înseamnă că e supărată şi că vrea să vorbească despre asta. Între timp, el nu mai pricepe nimic, te rog spune-mi ce am făcut.

În majoritatea discuţiilor de acest tip, bărbatul este sincer de fapt – pur şi simplu nu înţelege care e problema.

Ok , zice ea, am să-ţi spun despre ce e vorba, deşi faci pe prostul! Dar el nu face pe prostul. Ea trage adânc aer în piept. Fufa aia s-a tot învârtit pe lângă tine toată seara, făcându-ţi ochi dulci, şi tu n-ai ştiut s-o pui la punct – ai încurajat-o!


În acel moment, el este pur şi simplu dezorientat- care fufă? Ce ochi dulci? El n-a observat nimic. El nu are capacitatea femeilor de a distinge limbajul semnalelor vocale sau trupeşti, care dovedesc clar că cineva vrea să facă avansuri.


Magia atingerii


Mângâierea poate da viaţă. Experienţele făcute pe maimuţe, au arătat că dacă puii de maimuţă nu sunt mângâiaţi, încep să sufere de depresii, se îmbolnăvesc şi mor înainte de vreme. Rezultate similare au fost constatate şi atunci când au fost neglijaţi copiii.

Copiii crescuţi cu afecţiune devin de obicei adulţi mai buni, mai sănătoşi şi mai fericiţi. În multe culturi în care mângîierile din dragoste nu sunt permise, se recurge la pisici şi la câini, pentru a trăi totuşi această experienţă. Terapia mângâierii animalelor de casă s-a dovedit a fi foarte preţioasă, pentru că-i ajută pe oameni să-şi depăşească depresiile şi alte probeleme metale.


Femeile sunt sensibile la mângâieri


Încă de la naştere, fetele sunt cu mult mai sensibile la atingeri, iar la vârsta adultă pielea femeii este de cel puţin zece ori mai sensibilă la atingeri şi mîngîieri decât a bărbatului. Într-un studiu, băieţii care s-au dovedit mai sensibili la mângîieri erau cu mult mai insensibili decât cea mai insensibilă fată.


Atunci când o femeie are probleme sentimentale sau e foarte supărată pe un bărbat, mai mult ca sigur că va spune: „Nu mă atinge!”, expresie care, nu înseamnă nimic pentru bărbaţi. Care ar fi lecţia? Pentru a câştiga în faţa femeilor bărbaţii trebuie să mângâie adecvat momentului respectiv şi să evite pipăielile.


Bărbaţii sunt mai eficienţi în a distinge gustul de sărat şi de amar, de aceea şi beau bere, în vreme ce femeile preferă dulciurile şi gustul de zahăr, de aceea sunt mult mai multe femei dependente de ciocolată.


Femeile sunt mai pricepute în a detecta nuanţele fine la nivelul limbajului trupului, al vocii, al tonului şi al altor stimuli senzoriali. Femeia poate să simtă dacă un câine e stânjenit de ceva sau dacă un cal e pe cale să lovească serios cu copita. Femeile vorbesc cu pisicile. Senzorii extrem de fini ai femeii contribuie major la o maturizare timpurie a adolescentelor. Pe la şaptesprezece ani, majoritatea fetelor „funcţionează” deja ca adulte, în vreme ce băieţii încă îşi mai trag ghionturi în piscină.


De ce bărbaţii sunt consideraţi „insensibili”


Problema e că simţurile bărbaţilor sunt, prin comparaţie cu a femeilor mult mai fade. Într-o lume a femeilor, deci de o mare receptivitate, ea se aşteaptă ca el să-i interpreteze limbajul verbal, vocal şi trupesc şi să-i anticipeze nevoile asemeni unei femei.


Din motive de evoluţie pe care le-am mai discutat, acest lucru pur şi simplu nu este posibil. Femeia presupune că bărbatul ştie ce vrea ea sau de ce are nevoie, când el de fapt nu-şi dă seama de nimic; atunci ea începe să-l acuze că este „insensibil- habar n-ai de nimic!”


Iar bărbaţii de pretutindeni răspund invariabil: Dar ce ai vrea, să-ţi citesc gândurile? Studiile arată că bărbaţii chiar nu sunt în stare să ghicească gândurile.


3. Totul ţine de minte


Creierul bărbaţilor şi al femeilor a evoluat în privinţa diverselor capacităţi, talente şi abilităţi. Bărbaţii, având ca principală preocupare vânatul, aveau nevoie de o capacitate de a se putea orienta pe distanţe mari şi de a-şi dezvolta diverse tactici de organizare a prinderii vânatului, dar şi de a ţinti cât mai bine. Ei nu aveau nevoie să se priceapă la conversaţii sau să fie sensibili la necesităţile emoţionale ale celorlalţi, drept pentru care nu şi-au dezvoltat aceste zone ale creierului, ale capacităţii de a stabili relaţii interpersonale.


Bărbaţii au capacităţi limitate în privinţa vorbirii şi conversaţiei. Cărţile antice sunt pline de exemple care evidenţiază incapacitatea bărbaţilor de a vorbi şi de a conversa, lucru care le-a făcut de mii de ani pe femei să-şi smulgă părul din cap.


Suntem ceea ce suntem din pricina hormonilor. Cu toţii suntem rezultatul unor reacţii chimice.


4. Vorbitul şi ascultatul


Atunci când o femeie întreabă „albaştri sau aurii”, vrând să ştie cu ce să se încalţe, e foarte important ca bărbatul să nu-i dea nici un fel de răspuns.

Pentru bărbaţi, vorbirea nu este un talent special al creierului. Ea funcţionează doar la nivelul lobului stâng, fără o localizare specifică.

Cînd bărbaţii merg la pescuit împreună sunt în stare să stea acolo ore întregi fără să-şi adreseze o vorbă. Ei se simt minunat, bucurându-se de prezenţa celorlalţi, dar nu simt nevoia să se exprime în cuvinte. În schimb, atunci când femeile sunt împreună şi nu vorbesc, acesta este un indiciu clar că există o problemă majoră. Singura situaţie în care bărbaţii devin vorbăreţi când consumă alcool.


De ce femeile simt nevoia să vorbească


Creierul bărbaţilor este foarte compartimentat şi are capacitatea de a distinge şi înmagazina informaţii. La sfârşitul unei zile pline de tot soiul de probleme, creierul bărbatului le poate „îndosaria”. Creierul femeii nu înmagazinează astfel informaţiile - problemele revenindu-le permanent în minte.

Bărbaţii pot face un „indice” mental al problemelor, fără că acestea să-i mai preocupe în mod special. Femeile le reiau permanent.


Singura modalitate în care o femeie poate scăpa de problemele din gând este să le exprime şi astfel să le conştientizeze. De aceea la sfârşitul unei zile grele, când femeia se descarcă verbal, obiectivul este să scape de probleme, nu să găsească soluţii ori să tragă concluzii.


Femeilor le place să vorbească

Când femeile se uită împreună la televizor, de obicei vorbesc în acelaşi timp despre diverse lucruri, inclusiv despre copii, bărbaţi, meserie şi ce se mai întâmplă în viaţa lor. Când un grup de femei şi bărbaţi se uită la un film, de obicei bărbaţii sfârşesc prin a le spune femeilor să nu mai trăncănească atât.

Bărbaţii pot să vorbească sau să privească ecranul – nu le pot face pe amândouă deodată – şi nici nu înţeleg cum de femeile reuşesc asta. În schimb, femeile consideră că acesta este motivul pentru care se întâlnesc, ca să se simtă bine şi să comunice – şi nu doar să stea acolo ca nişte stane de piatră, holbându-se la ecran.


Cum femeile iniţial îşi petreceau vremea cu alte femei şi cu copiii în grup, ele şi-au dezvoltat capacitatea de a comunica eficient, pentru a păstra relaţii convenabile. Pentru o femeie, vorbirea continuă să aibă un asemenea scop precis: crearea de noi relaţii interumane şi împrietenirea. Pentru bărbaţi, vorbirea înseamnă o referire strictă la fapte.


Bărbaţii consideră că telefonul esteo o unealtă de comunicare pentru exprimarea unor fapte sau a unor informaţii, în schimb femeile îl consideră o modalitate de a stabili legături trainice. O femeie poate să-şi petreacă două săptămâni de vacanţă cu prietena ei şi la întoarcerea acasă să o sune pe aceeaşi prietenă şi să mai vorbească două ore.


Bărbaţii îşi vorbesc în gând


Principalele roluri ale bărbaţilor au fost cele de războinici, protectori şi găsitori de soluţii. Când unui bărbat i se cere să rezolve o problemă, el va spune cel mai adesea: lasă-mă să reflectez, sau , am să mă mai gândesc, şi asta şi face – se gândeşte în tăcere, cu o înfăţişare din care nu poţi ghici nimic. Numai după ce găseşte răspunsul vorbesc sau se înviorează, pentru a arăta că este gata să comunice o soluţie. Bărbaţii îşi vorbesc mai ales în gând, pentru că nu au acea capacitate a femeilor de a folosi cuvintele pentru comunicare.


Când un bărbat stă şi priveşte pe geam, scanerul tomografului arată că de fapt are o conversaţie cu sine în gând. Când femeia îl vede pe bărbat că face asta, presupune că este plictisit sau leneş şi încearcă să-i vorbească sau să-i dea ceva de făcut. Cel mai adesea, bărbatul se înfurie că este întrerupt. Căci aşa cum bine ştim, el nu poate face mai multe lucruri deodată.


Dacă bărbaţii vor într-adevăr să se înţeleagă mai bine cu femeile trebuie să vorbească mai mult, şi invers, femeile trebuie să înveţe să tacă.


O femeie îşi va exprima întotdeauna ideile cu voce tare, într-o ordine întâmplătoare, făcând o listă cu toate opţiunile şi posibilităţile. Creierul femeii este configurat în aşa fel încât să folosească vorbirea ca principala formă de exprimare şi aceasta este una din capacităţile ei.


Primejdia gânditului cu glas tare


Femeile percep gânditul cu glas tare ca pe o formă de afecţiune, de a-i împărtăşi aproapelui problemele, numai că bărbaţii văd lucrurile cu totul diferit. La nivel personal, bărbatul socoteşte că femeia îi înşiră o listă întreagă de probleme pe care ar vrea să le rezolve el, deci intră în panică, se enervează sau încearcă să-i spună ei ce are de făcut.


Într-o întâlnire de afaceri, bărbaţii socotesc că femeia care gândeşte cu glas tare este împrăştiată, nedisciplinată sau neinteligentă.

Pentru a-i impresiona pe bărbaţi, femeia trebuie să îşi ţină ideile pentru ea şi să tragă doar concluziile. Bărbaţii trebuie să înţeleagă că atunci când femeia vorbeşte nu aşteaptă să i se găsească soluţii. Femeile trebuie să înţeleagă că atunci când bărbatul nu vorbeşte acesta nu e neapărat un indiciu că ar fi ceva în neregulă.


Va continua