Je l'aime, Djelem - Vaya con Dios

O interpreta de exceptie si o melodie de exceptie: in franceza si in "romale".

Puterea iubirii creeaza minunile lumii !

Privind acest dans induiosator si fantastic, am inteles ca iubirea nu are limite.

Si nici obstacole.

Iubirea are insa marea putere de a aduce sanatate si echilibru, chiar si acolo unde nu este .....

Si mai ales implinire.

Si as mai zice eu: OMUL cu iubirea in suflet este INTREG inaintea vietii !

Va invit sa vizionati acest dans de reala exceptie si valoare.

Fenomenul Valentina Gârlea: "Moartea nu e moarte"

Aceeasi carte care m-a impresionat teribil:
"Fenomenul Valentina Garlea".

Autorul cartii: Florin Gheorghita.

Darul cu care Dumnezeu a inzestrat-o pe Valentina Garlea, vine sa confirme inca o data ceea ce traditia si ezoteristii sustin: moartea fizica a oricarei fiinte vii este de fapt o transmutatie. O transmutatie din lumea aceasta grosiera intr-o realitate subtila si paralela realitatii noastre. Voi reda mai jos, exprimarea simpla si extrem de sugestiva a Valentinei despre realitatea pe care ea o traieste si o vede, povestita in aceeasi lucrare publicata de autorul Florin Gheorghita: "Fenomenul Valentina Gârlea".

" - Să vă spun însă ce-am văzut la înmormântarea domnului profesor S. V. de la Universitate, socrul domnului doctor C.:
Când am intrat în biserică şi rn-am apropiat de sicriu, am mai văzut doar la unghiile lui, sub unghii, că îi mai lucrau câteva forme de alea mici, cărora domnii doctori le spun celule; la fel, mai lucrau unele şi la firele de păr din cap şi din barbă. Dar, cum mă tot uitam, treptat se stingeau şi astea.
Când or venit preoţii - or fost trei -, i-am spus domnului doctor că numai unul este preot adevărat, că avea o culoare aurie, frumoasa, si la tot ce spunea el se lumina şi mai mult. Altul era de culoare gri cu maro, iar celălalt era portocaliu închis cu roşu.
De la toată mulţimea din biserică veneau firuţe de lumină până deasupra sicriului, unde - încă de la intrare - am văzut o formă făcută parcă din fum. Şi forma parcă ştia, că venea la mulţimea oamenilor, pe deasupra lor, se apropia deasupra nevestei mortului, mergea la fata dânsului şi o mângâia, iar apoi revenea din nou deasupra sicriului.
Şi cum cântau părintele şi corul, se vedeau culori de lumină, valuri, deasupra sicriului, care se schimbau spre jale. Când părintele o prins a zice că „din pământ suntem făcuţi şi în pământ vom merge”, am privit la sicriu: acolo, toate oasele nu mai erau apropiate unul de altul şi nu se mai vedea luciosul dintre ele; erau puţin distanţate între ele. Şi, după aceea, am văzut totul numai negru. Nici la unghii şi nici la păr nu am mai văzut luminiţele celulelor pe care le văzusem cu o jumătate de oră mai înainte.
Dar atunci or apărut vreo patruzeci de forme în aer, care erau ca nişte păpuşele: nu aveau mâni şi nici picioare, dar aveau un fel de aripioare. Şi parcă s-or luat la ceartă cu forma aceea din fum de deasupra sicriului. Era acuma către sfârşitul slujbei. Forma parcă tot voia să stea lângă fata dânsului, parcă să se ascundă undeva, să nu plece.
Când părintele o ieşit pe uşă să plece afară, forma nu voia deloc să iasă din biserică. Păpuşile alea se tot suceau şi parcă stăteau de vorbă cu ea şi tot îi făceau cale liberă să iasă. Când părintele o prins a cânta afară, toate formele alea, vreo patruzeci, i-or făcut vânt la forma asta ca să se ducă din nou deasupra sicriului, care acum era afară. Da' ea nu stătea deloc liniştită, se tot foia în părţi, se dădea de-a dura, era tare zbuciumată.
Când părintele se oprea din mers şi spunea „Dumnezeu să-l ierte'' şi toată lumea repeta vorbele astea, atunci formele de păpuşele îi făceau iarăşi cale liberă şi o împingeau ca pe un fân pe forma aceea. Şi ea tot aşa se zbuciuma.
Am mers noi aşa şi ne-am oprit de vreo unsprezece ori. Când să plecăm a unsprezecea oară din loc, forma iar se zbuciuma şi parcă cerea ajutor. Dar astea multe şi mici tot nu o lăsau.
Insă am rămas uimită acolo, la mormânt, când or început să bată într-un lemn [N.A.: Valentina nu ştia că se bătea capacul sicriului], forma parcă se înăbuşea şi nu vroia să se bată acolo, parcă încerca să nu-i lase să bată. Că, dacă oamenii ar fi închis ochii ca mine şi ar fi putut să vadă cum forma aceea nu vroia să se bată, ar fi lăsat mortul în pace.
Când o dat sicriul în groapă şi o turnat pământ peste el, atunci ea s-o strâns grămadă şi, deşi era acuma mică, s-o strâns mai grămadă, de parcă i-ar fi fost tare, tare frică de ceva. Şi formele alea mici tot treceau pe lângă ea, pe rând. Şi cu toate că forma de fum era acum mică şi cerea ajutor, nici una dintre formele cele multe - cu aripioare - nu voia să o ajute.
Şi când s-o auzit pământul dat şi făcut grămadă, forma din fum s-o dus deasupra mulţimii; s-o dus şi la soţia mortului şi parcă o certa; da' ea nu avea nici o vină, fiindcă el o murit de cancer. O venit şi deasupra mea şi parcă m-o mângâiat pe cap. Pe urmă, zbuciumată, o venit deasupra gropii şi de-acolo s-o ridicat în sus, sus de tot; şi cu cât se ridica mai sus, cu atâta se transforma în lumină. Deci, dispărea fumul formei şi sus, sus, unde a ajuns, s-o făcut ca o stea; era ca o stea de pe cer, ca cele pe care le-am văzut când eram copil. Şi s-o învârtit aşa - în semn de cruce - de mai multe ori, deasupra oamenilor. Da' după aceea, iar o coborât şi o venit în faţa mea, deasupra fetei celui care o murit. Şi aşa, o mers cu dânsa plutind deasupra oamenilor. Şi o stat acolo, deasupra fetei şi a doamnei, până s-o dat toate pomenile. Da' razele de lumină care veneau de la globul care acum era luminos, nu mergeau la toată lumea, ci numai la cei apropiaţi mortului.
Apoi, o mers cu noi înapoi, până în dreptul bisericii. Acolo s-o ridicat în sus, s-o mişcat mergând în colţuri de parcă ar fi făcut de trei ori semnul crucii şi, după asta, steaua o dispărut.

Deci, nu-i adevărat că omul moare. El trăieşte mereu. După aceea, floarea lui se transformă într-un glob, mai întunecat sau mai luminos, care se duce şi stă cu altele de acelaşi fel în stratul culorii sale sau mai coboară printre noi. "

Fenomenul Valentina Garlea despre copii si mame

Iata o carte care m-a impresionat profund:
"Fenomenul Valentina Garlea".

Autorul cartii: Florin Gheorghita.


Redau aici cateva din viziunile absolut exceptionale al Valentinei, aceasta femeie care si-a pierdut vederea, dar careia Dumnezeu i-a deschis o lume de imagini si culori, inaccesibila noua, oamenilor obisnuiti.


"- Am fost chemată de foarte multe ori la maternităţi, unde m-au dus domnii doctori. Acolo am putut să văd multe, multe femei însărcinate despre care le-am spus la doctori ce vedeam, aflând şi eu multe lucruri noi.
Aşa am văzut că, după ce s-o fixat ovulul în uterul mamei, la 48 de ore după ce o făcut rădăcini, începe să prindă aură, cu straturi de culori. Deşi ovulul va avea în jurul lui, tot timpul, un strat auriu - transparent -, din acest auriu se vor separa culorile - toate cele şapte straturi. Cea mai frumoasă şi mai pronunţată culoare este violetul.
Dar mama nu ştie imediat, după 48 de ore, că este însărcinată. Ea descoperă lucrul ăsta după două-trei săptămâni sau după o lună; abia atunci începe ea să-şi amestece gândurile dacă lasă sau nu acel copil şi ce va face cu el. Insă numai cine vede ca mine poate şti după 48 de ore dacă cineva este însărcinată, văzând aura din uter.
Din momentul în care apar straturile, tot ce gândeşte mama se imprimă şi la copil, în stratul lui violet. Vorbele mamei şi chiar ale tatălui sunt legate şi imprimate pe stratul violet. De aceea se şi spune: „copilul, când se naşte, vine cu trei păcate”. Nu-s ale lui, ci ale mamei, funcţie de ce gândeşte ea, de ce vorbeşte şi ce face cât e gravidă şi chiar funcţie de vorbele tatălui.
La ovul, după două zile, se vede de la buricul lui unfiruţ colorat care se agaţă de culoarea violet. Tot de acolo, pe dedesubt, pleacă în sus, către inimă, nişte firuţe de culoare, încâlcite, care îşi iau încet forma de floare. Timp de şapte zile, încă nu pot să văd cefei de boboc va fi.
(...) Ţâţâna florii copilului e legată de becul (chakra) lui galben, dar îşi întinde rădăcini şi în afara corpului, până în stratul violet al mamei.
Să ştiţi că aceste legături cu violetul mamei se ţin până la vârsta de şapte ani. Numai după aceea se separă. Legăturile astea sunt energetice, din culori.
In felul ăsta, când văd un copil, uitându-mă în violetul lui, pot să spun unde i se află mama, căci mă duc pe firele copilului şi văd unde este ea.
Tot ce face mama, copilul simte, căci se transmite prin culoarea violet.
Dar şi invers, tot ce va face copilul simte şi mama. Dar, după şapte ani, se separă total.
Deci, cât timp copilul e în burta mamei, tot ce gândeşte ea, ce fapte face i se imprimă şi copilului şi el vine cu aşa ceva. Şi nu e adevărat că numai după ce mişcă în burtă, copilul o luat viaţă. Copilului, de când e venit ca ovul şi o luat fiinţă în uterul mamei, i se imprimă pe aura lui gândurile şi faptele mamei. Dacă mama, în viaţa ei, o făcut ceva rău sau poartă un blestem, ea le transmite energetic copilului, astea rămânând imprimate în stratul lui violet.
(...) De aceea, se spune că mama nu trebuie să bea, să nu facă lucrun urâte, să nu vorbească urât şi chiar să nu asculte vorbe rele, dar nici să ascundă că e însărcinată. Dacă tot ascunde lucrul ăsta şi mama va avea frică şi emoţii - pe stratul roz - că va fi descoperită sau că va fi pedepsită, copilul ăla va vorbi greu şi în toată viaţa lui o să mintă. Dacă se întâmplă să aibă chiar gânduri ca să-l omoare într-un fel, înainte de naştere, copilul acela va rămâne în viaţă cu tendinţa - imprimată pe stratul lui violet- de a face crimă; el o să vină cu ceva în spiritul lui ca să ascundă, să omoare, să facă să dispară din viaţa lui ceea ce vede. Şi dacă mama poartă în dânsa un blestem, acesta se transmite şi copilului, fiindcă energia copilului e mult mai gingaşă şi mai primitoare. Şi un blestem sau gânduri rele se pot transmite aşa şi de la bunici, prin intermediul mamei, care o luat energiile rele înainte de a fi născută. Totul este energetic şi lucrurile astea se văd şi pot fi văzute la oricine."

Absolut impresionanta perceptia aceasta a Valentinei. Daca femeile ar stii si daca femeile atunci cand iau hotararea de a aduce pe lume un copil ar intelege ca singura motivatie pertinenta pentru a aduce pe lume un copil trebuie sa fie iubirea. Iubirea pentru omul de alaturi - tatal copilului, dar si pentru semenii din jur. Poate ca asa ar fi pe lumea aceasta mai putini copii in suferintza si cu sufletzelele ciuntite.

Caci - zic si cred eu - prima datorie a parintilor fata de firul de viatza care isi cere dreptul la lumina, este iubirea. Orice copil merita sa fie asteptat cu iubire.

Rugaciunile lui Nikos

Exista trei feluri de suflete, trei feluri de rugi :

1. Doamne, sînt un arc în miinile tale, întinde-mă, căci altfel voi putrezi !

2. Nu mă întinde prea tare, că mă voi rupe !

3. Intinde-mă cit poţi de tare, şi dacă mă voi rupe, cu-atît mai rău !


"Raport către El Greco"
Nikos Kazantzakis

(El Greco - Toledo in furtuna)